vineri, 23 decembrie 2011

Noutati si Sarbatori binecuvantate!


Deoarece suntem in ajunul sarbatorilor de iarna, in care sarbatorim Intruparea Mantuitorului Isus si trecerea intr-un an nou, am dori din nou sa va multumim pt sprijinul pe care d-voastra ni l-ati acordat pana acum. Niciodata nu vom reusi sa va putem rasplati pt ceea ce a-ti facut si faceti pt noi si fetita noastra. Dar ceea ce putem face este ca din cand in cand sa impartasim bucuriile noastre cu d-voastra.
Asadar, prin mila lui Dumnezeu, fetita noastra este bine, in sfarsit. Suntem plecati din spital de mai mult de o luna, iar la consultatiile periodice (din doua in doua saptamani) analize sunt foarte bune, chiar normale. Starea ei de sanatate este buna (chiar daca vremea de aici e foarte schimbatoare) si este plina de viata. Inca luam destul de multe medicamente dar in curand vom scapa de o parte din ele. Acum insa Cristiana se lupta cu o alta problema foarte mare pt ea si anume mersul in picioare. Nu se mai satura sa fie purtata de maini si sa mearga pe piciorusile ei, totusi nu indrazneste sa mearga singurica (uneori uita ca nu poate merge singura isi ia avand si cade dupa care se cearta fie singura, fie cu noi).
Din punct de vedere medical inca este necesar sa ramanem aici pt cateva consultati (si pt a scapa de un medicament care are efecte secundare destul de grave), dar probabil ca in curand de tratament se va incheia. Totusi se pare ca aceste sarbatori le vom petrece aici, dar suntem foarte bucurosi ca Cristiana este in sfarsit sanatoasa si alaturi de noi!

Dorim ca aceste sarbatori sa aduca schimbare, bucurie, pace, implinire fiecaruia personal dar si familiilor d-voastra! Sarbatori binecuvantate de Dumnezeu fiecaruia!

Fam. Verdet Beni, Dana si Cristiana!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Un an de viata in cateva fotografii!

Astazi, 13.11.2011, se implineste un an de cand Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un copilas, care ne-a schimbat viata intr-un mod in care nici nu am fi gandit noi vreodata! In aceasta zi, acum un an, Dana m-a suna (ea fiind deja internata la maternitate) si imi spunea sa vin ca a sosit clipa nasterii. Astazi, acum un an, dupa o nastere la termen si destul de usoara (asa spun eu ca tata :) ) am vazut pt. prima data cei doi ochisori pe care nu ii voi uita niciodata. In aceasta zi Dumnezeu a hotarat ca, fetita noastra, Cristiana sa se nasca in familia noastra si sa inceapa o aventura, a carui deznodamant inca nu il cunoastem.
In tot acest timp putem spune ca DUMNEZEU a fost Acela care de mai multe ori ne-a dus de la agonie la extaz si din nou la agonie, dar NICI O CLIPA NU NE-A LASAT SINGURI. Au fost clipe in care am vazut solul mortii luand copilasi care aveau aceiasi problema ca si Cristiana; au fost clipe in care noi nu mai vedeam nici o scapare pentru fetita noastra dar de fiecare data Dumnezeu a fost Acela care ne-a uimit prin manifestarea milei Sale pentru noi si pentru fetita noastra.
Nu putem spune ca a fost o perioada usoara pentru noi, totusi ceea ce putem spune este ca am vazut pe Dumnezeu intervenind in momentele cheie si dandu-ne putere sa mergem mai departe chiar daca uneori ni se parea imposibil. Pe de alta parte trebui sa spunem si o spunem cu toata inima ca pentru noi Cristiana nu a fost ( si nu este) o povara ci o oportunitate de a vedea puterea nemarginita a Creatorului asupra creaturii.
Dupa un an de viata plin de peripeti, impreuna cu Cristiana putem spune ca DUMNEZEU este Acela care ARE TOATE LUCRURILE SUB CONTROL. Lui ii multumim astazi pentru fetita minunata pe care ne-a daruit-o si dorim ca El sa fie Acela care ii va da sanatate si in ani care vor urma. Nu stim ce ne asteapta in viitor (si cred ca este mai bine sa nu stim) dar stiind ca Dumnezeu este cu noi si cu fetita noastra mergem inainte cu puterea data de El!

LA MULTI ANI, PRINTESA NOASTRA!


Din prima zi pana la transplant

Dupa transplantul hepatic!

P.S. Momentan sarbatorim in spital, deoarece asa cum majoritatea stiti, miercuri Cristiana a avut inca o interventie chirurgicala pentru a se indeparta o infectie care a aparut la nivelul cailor biliare. Operatia a fost finalizata cu succes dar din cauza ca a fost o operatie mare (a fost nevoie sa fie deschisa ca si la transplant) trebuie sa stam cateva zile sub observatie. Totusi Cristiana isi revine foarte bine dupa operatie. Deja vrea sa se ridice si sa stea in fundulet si chiar sa stea in picioare. Este cu adevarat o minunatie de copil!

marți, 8 noiembrie 2011

O noua operatie!


Maine 09.11, Cristiana va fi supusa unei nou operatii chirurgicale deoarece, dupa transplant, a aparut o stenoza la nivelul cailor biliare (un fel infectie). Operatia va dura aprox. 4-6 ore. Va rugam sa fiti alaturi de noi si sa ne sustineti in rugaciune!
Vom reveni cu amanunte in zilele care urmeaza!

joi, 13 octombrie 2011

Noutati, Poze si Rugaciune!


Astazi Cristiana implineste 11 luni de viata pe acest pamant si 2 luni si 13 zile cu ficatelul cel nou si sanatos. Multumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a dat si nu avem cuvinte sa ii multumim ca El a facut-o sanatoasa pe fetita noastra. Acum la aprox. 2 luni si jumatate dupa transplant Cristiana este tot mai activa, plina de viata si dezvoltarea ei este aproape normala. In fiecare zi ne uimeste tot mai mult prin ceea ce face. Acum nu doar ca poate sta in fundulet singura, ci reuseste sa stea si in picioruse daca se tine de marginea patutului sau este sprijinita de cineva. Daca o lasam singura in patul nostru trebuie sa fim foarte atenti deoarece se rostogoleste pana cade jos. Am ramas uimiti de faptul ca incepe sa pronunte anumite cuvinte cum ar fi apa, mama, papa, baba. Mananca foarte bine, ia in greutate si in fiecare zi ne forteaza sa iesim la aer cateva ore. Toata ziua este plina de zambetele ei dragalase.
Cu privire la situatia ei medicala, deocamdata mergem saptamanal la controale medicale, iar specialistii ne spun ca situatia ei medicala este din ce in ce mai buna. Totusi de acum inainte, omeneste vorbind, starea ei de sanatate depinde de aceste controale medicale periodice si de cateva medicamente (imunosupresoare) pe care va trebui sa le ia pe tot parcursul vietii. Doza de imunosupresoare este ridicata sau scazuta in functie de rezultatul analizelor de sange. Deocamdata luam o doza mai mare de imunosupresoare, dar probabil ca dupa un anumit timp doza va fi micsorata.
Cu toate acestea ce putem spune si acum ca si inainte de transplant este ca ne incredintam mai departe in mana lui Dumnezeu, Creatorul noastru, si asteptam ca el sa ne poarte de grija asa cum ne-a purtam si pana acum. Desigur noi, ca si parinti, vom face tot ce ne sta in putinta ca Cristiana sa beneficieze de cea mai buna ingrijire medicala dar stim ca Dumnezeu este Acela care poate face ceea ce pentru noi este imposibil. Multumim din nou pentru tot sprijinul acordat pana acum si continuati sa va rugati mai departe pentru noi si pentru printesa noastra!

P.S. As dori ca in saptamana care urmeaza sa sustinem in rugaciune inca o familie de oradeni care pe data de 19 Octombrie (miercuri - saptamana viitoare) au programat transplantul de ficat pentru fetita lor Ariana, de 7 luni. Ariana sufera de aceiasi boala ca si Cristiana -atrezie biliara - iar prima noastra intalnire a fost in Clinica de la Cluj unde Cristiana si Ariana au stat in acelasi salon. Dumnezeu sa aiba mila si sa vindece pe micuta Ariana!

miercuri, 31 august 2011

Am iesit din spital!



Prin Mila si Harul Domnului la sfarsitul saptamanii trecute Cristiana a parasit Clinica Saint-Luc, urmand ca de cateva ori pe saptamana sa mergem si sa facem analize pentru a verifica cum decurge insanatorirea printesei noastre. Starea ei de sanatate este din ce in ce mai buna, dar rejectul care a aparut saptamana trecuta inca nu a este complet inlaturat. Acum pentru cateva saptamani vom locui la un loc de cazare in apropierea clinicii si ne bucuram de progresul pe care il face fetita noastra in fiecare zi. Dupa patru saptamani de la transplant, Cristiana sta singura in fundulet (ceea ce inainte de transplant era imposibil pentru ea); mananca ca un copilas normal si incepe sa gangureasca tot mai mult in fiecare zi. Zambetele care inainte erau foarte rare si subtile au devenit un obicei zilnic; chiar ne bucuram de fiecare zambet pe care fetita noastra ni-l ofera dupa un somnic linistit.
Ceea ce putem spune acum din toata inima este ca Dumnezeu (care a fost si este bun cu noi) ne-a daruit-o din nou pe Cristiana, care este pe zi ce trece tot mai scumpa.
Deoarece ati fost alaturi de noi cand am trecut prin suferinta si durere, acum dorim sa va impartasim si bucuriile de care avem parte! Va multumim din nou!

duminică, 21 august 2011

Poze si noutati!


Maine se implinesc trei saptamani de cand Cristiana are un nou ficatel si asa cum am promis in ultima postare dorim sa va aratam si cateva poze cu scumpa noastra fetita. Dupa transplant Cristiana a stat aproximativ 10 zile pe terapie intensiva pentru supraveghere dar si din cauza ca avea nevoie de ajutor pentru a putea respira. Dupa aceste 10 zile am urcat sus pe sectie unde suntem si acum. Vinerea ar fi trebuit sa iesim din spital deoarece toate analizele mergeau spre bine dar joi Cristiana a facut un micut reject. Astfel vineri nu am putut pleca din spital ci am facut o biopsie hepatica care a confirmat faptul ca este un reject. Acum luam pentru cateva zile un tratament, dupa care vom putea iesi din spital. In tot acest timp Cristiana s-a schimbat mult: este tot mai rozalie la piele, ochii se limpezesc tot mai mult, este mult mai activa (se lupta cu toata puterea sa se ridice in fundulet), si mananca foarte bine.
Acum asteptam cu nerabdare ziua in care vom putea iesi la plimbare toata familia!

sâmbătă, 6 august 2011

Cristiana are ficatel nou si sanatos!


Dupa o saptamana (despre care putem spune ca literamente a fost ceea mai dureroasa din viata noastra) in care multi dintre d-voastra ati asteptat cu sufletul la gura deznodamantul operatiei de luni dimineata, va putem spune cu mare bucurie ca fetita noastra Cristiana are in sfarsit un ficatel sanatos si functional suta la suta. Operatia de luni a decurs fara nici macar o complicatie, tatal si Cristiana iesind din operatie la ora stabilita initial de doctorii care s-au ocupat de caz. Tatal si-a revenit destul de repede, dupa o zi de terapie intensiva a fost urcat pe sectie. Acum mergem, mancam dar suntem inca dependenti de anumite medicamente care sa aline durerile cauzate de operatie. Faptul ca reusesc sa va scriu este un semn bun pentru mine deoarece mintea incepe sa mi se limpezeasca (asteptam acest lucru toata saptamana). Cristiana se simte din ce in ce mai bine, acceptand foarte bine ficatelul primit. Bilirubina a scazut in doar cateva zile de la 12 la 3. Incepe sa isi schimbe culoarea pielii iar ochisorii sunt aproape albi (cand o sa avem o poza clara o sa postam). Singura problema este ca deocamdata are nevoie de ajutor pentru a respira deoarece este slabita dupa operatie. Din acest motiv Cristiana se afla inca pe terapie intensiva si are o masca de oxigen cu care lupta din toate puterile. Va scriem aceste randuri pentru a multumi pentru ca ati fost alaturi de noi, ne-ati sustinut si v-ati rugat pentru noi. Deoarece maine este zi de duminica multumiti alaturi de noi Aceluia care raspunde la rugaciunile noastre la vremea stabilita de El si dupa planul pe care numai El il cunoaste. Spune-ti tuturor celor ce ne-au sustinut ca prin Mila si prin Mana lui Dumnezeu, Cristiana Verdet are acum un ficatel nou si sanatos!

duminică, 31 iulie 2011

Ziua mult asteptata-foarte aproape!


Mai avem aproximativ 12 ore pana cand va incepe procesul de transplantare al Cristianei, iar aceasta este ultima postare inainte de aceasta operatie. Prin mila lui Dumnezeu, Cristiana este relativ bine, adica stabila, iar in ultima saptamana nu a mai avut nici o hemoragie. Maine in jurul orei 8 va incepe transplantul si tot acest proces va dura probabil pana la ora 7-8 seara. De cateva luni bune asteptam aceasta zi si iata ca a sosit!

Va rugam fiti alaturi de noi si in aceasta zi grea si sustineti-ne in rugaciune!

miercuri, 20 iulie 2011

Vesti despre Cristiana!


Dupa trei saptamani in care am beneficiat de ingrijire medicala, medicamente si aparatura medicala de ultima generatie in capitala Belgiei, Bruxelles, putem spune din nou cu toata taria ca viata fetitei noastre si insanatorirea ei nu depind de doctori, aparatura medicala si medicamente ci depinde cu totul de Dumnezeu, Tatal nostru. In tot acest timp Cristiana ne-a tinut in fiecare zi cu sufletul la gura deoarece varicele de pe esofag (care acum este foarte dezvoltat si are foarte multe ramificatii) a produs cateva hemoragii destul de problematice chiar si pentru medicii de aici. Totusi aceste hemoragii au fost in favoarea noastra pentru ca au facut ca doctorii sa schimbe data stabilita pentru transplant. In prima faza, deoarece Cristiana era destul de bine si avea nevoie sa mai puna in greutate pentru a suporta mai bine transplantul, perioada in care urma sa avem transplantul era sfarsitul lui august sau inceputul lui septembrie. Dar din cauza acestor hemoragii, care in ultimul timp sunt foarte frecvente, data transplantului a fost modificata si stabilita pe 1 august. Aceasta este o veste foarte buna pentru noi deoarece asteptam cu nerabdare ziua in care Cristiana sa aibe un trupusor sanatos.

Astazi de dimineata Cristiana a fost supusa din nou unei endoscopii si unei scleroterapii in urma carora au fost injectate doua ramaficatii ale varicelui pentru ca acestea sa nu mai produca o noua hemoragie. Totusi si in urma acestei scleroterapi varicele poate dezvolta alte ramificatii care sa duca la hemoragie. Deaceea va cerem din nou sa fiti alaturi de noi in rugaciune si sa mijlociti inaintea lui Dumnezeu pentru ca fetita noastra sa reziste pana la transplant si apoi sa se recupereze cat mai rapid.

Nu dorim ca in mintea d-voastra sa se strecoare gandul ca am uitat de ajutorul pe care ni l-ati acordat pana aici de aceea ne cerem scuze ca in toata aceasta perioada nu am reusit sa va scriem vesti despre Cristiana dar a fost o perioada destul de incarcata in care eu a trebuit sa fac tot felul de analize medicale si teste de compatibilitate iar Dana a fost zi si noapte langa fetita noastra. Va multumim din nou pentru tot sprijinul d-voastra si pentru ca sunteti alaturi de noi! Dumnezeu sa va rasplateasca dupa buna voia Sa!

Pentru aceia care doresc sa ne contacteze si sa afle mai multe detalii despre starea de sanatate a Cristianei va punem la dispozitie din nou adresa de e-mail verdetbeni@gmail.com si urmatoarele numere de telefon: 0040766443355 (nr. Cosmote Romania; nu va taxeaza in plus daca sunati la acest numar din Romania); 0032489440155 (nr. BASE Belgia).

luni, 20 iunie 2011

In sfarsit plecam!


Dupa doua saptamani in care starea de sanatate a Cristianei a fost foarte critica, deoarece a facut o hemoragie interna, Cristiana se simte mai bine iar hemoragia interna a fost oprita. Acum Cristiana este apta de zbor si putem pleca la tratament. Cu ajutorul lui Dumnezeu si doar prin mila Sa, vineri dimineata vom pleca spre Belgia, iar la ora 9 A.M. vom fi in Bruxelles. Pe data de 27.06.11 avem programata o prima intalnire cu medicii de la clinica Saint Luc. Probabil ca pentru inceput vom face diferite analize si teste de compatibilitate.

Dorim sa va multumim din nou pentru tot ajutorul pe care ni l-ati acordat pana acum si pentru sprijinul material pe care ni l-ati oferit. Deoarece plecarea noastra la tratament in strainatate se datoreaza in primul rand lui Dumnezeu si apoi sprijinului d-voastra, vom incerca sa va tinem la curent cu tot ceea ce se va intampla mai departe cu noi si mai ales cu fetita noastra minunata.

Pe de alta parte va rugam ca si in continuare sa ne aveti in rugaciunile d-voastra deoarece ne dam tot mai mult seama ca sunt lucruri pe care banii nu le pot rezolva dar pe care rugaciunea le poate realiza.

miercuri, 8 iunie 2011

Vestea cea buna a sosit!


Dupa luni de asteptari, astazi de dimineata am primit oficial vestea cea mare: Statul roman prin Ministerul Sanatatii a aprobat finantarea tratamentului prin transplant hepatic pentru Cristiana, fetita noastra. Suma aprobata de catre statul roman este de 127.500 Euro, aceasta urmand sa fie virata de catre stat direct in contul Clinicii din Bruxelles. Aceasta suma impreuna ca suma pe care d-voastra ne-ati ajutat sa o strangem (in acest moment este de aprox. 14.178 Euro) este suficienta pentru a putea pleca in Bruxelles. Asta inseamna ca putem pleca la transplant cat de repede posibil. Multumim in primul rand Tatalui nostru pentru aceasta izbanda, apoi va multumim d-voastra pentru sustinere si ajutor. Multumesc in mod special acelora care s-au implicat in mod direct si au reusit sa grabeasca acest proces de aprobare a finantarii tratamentului Cristianei. Va multumim din inima!

Pe de alta parte, astazi bucuria noastra a fost de scurta durata deoarece Cristiana a avut cateva scaune care indica o hemoragie prezenta sau trecuta (dar in trecutul apropiat). Acum primeste perfuzie pentru a ajuta cuagularea sangelui si pentru a scadea presiunea arteriala. In aceste conditii singurul lucru care ne mai impiedica sa plecam la transplant este starea de sanatate a Cristianei care este foarte precara in ultimile zile.

Bucurati-va impreuna cu noi de aceasta izbanda pe care Dumnezeu ne-a dat-o dar in acelasi timp haideti sa ne rugam pentru ca starea de sanatate a fetitei noastre sa se imbunatateasca ca sa putem pleca la transplant cat mai repede!

luni, 16 mai 2011

Actualizari pe blog!

Deoarece starea de sanatate a Cristianei si suma necesara pentru tratamentul prin transplant s-au schimbat de cand am postat prima data detalii despre Cristiana, vom face anumite schimbari in pagina ,,Despre Cristiana” si vom incerca sa aducem la zi detaliile despre Cristiana. Apoi vom incerca sa postam detalii despre Cristiana si in limba italiana ,,Storia di Cristiana in italiano" deoarece am avut pe site foarte multi vizitatori din Italia care ne-au ajutat. Va multumim pentru intelegere si pentru sprijin!

duminică, 15 mai 2011

Doua zile in familie!


Va scriu aceste randuri dupa 2 zile pe care le-am petrecut alaturi de Dana si Cristiana la Cluj. Vineri 13 mai 2011 Cristiana a implinit sase luni si multumesc Tatalui (si sefului) ca am putut petrece aceasta zi alaturi de fetele mele. Suntem foarte bucurosi pentru ca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu o fetita asa de dragalasa si avand in vedere prin ceea ce am trecut pana acum cu ea multumim Creatorului ca inca ne putem bucura de Cristiana pe acest pamant. De cateva ori am crezut ca ne vom desparti de Cristiana dar Dumnezeu a fost bun cu noi si ne-a lasat-o sa mai petrecem timp alaturi de ea. Cristiana este inca la Cluj la Clinica de Pediatrie II si asa cum am mai spus nu va putea pleca din spital decat pentru transplant. Starea ei de sanatate nu s-a imbunatatit ci s-a agravat putin. Sunt zile in care Cristiana nu prea are pofta de mancare si nu mai creste in greutate. Primeste tratament pentru ameliorarea acelor varice esofagiene si pentru a elimina lichidul care se aduna periodic in cavitatea abdominala. De multe ori din cauza durerilor exagerate pe care le are la burtica primeste calmant. Cu toate ca acum bilirubina este 13, Cristiana este inca plina de viata si foarte activa. Este foarte entuziasmata cand mananca pireu de fructe pe care Dana il da cu multa rabdare si dragoste. Dana a prins din nou putere si cu multa dragoste si bunatate vegheaza asupra Cristianei. Multumim pentru rugaciunile pe care le inaltati pentru vindecarea Cristianei si pentru noi ca parinti.

Cu privire la partea financiara ne apropiem de 10% din suma de care Cristiana are nevoie: 12.054 Euro si asteptam un miracol din partea Aceluia care poate face totul posibil, Tatal nostru.

vineri, 6 mai 2011

Update financiar 06.05.11 - Cristiana!


Pana in acest moment suma pe care o avem pentru transplantul hepatic al Cristianei este de 10.641 EURO. Dorim sa va multumim din inima tuturor acelora care ne-ati ajutat si pe care nu va cunoastem (deoarece sunt multe nume necunoscute printre cei care au depus in conturi) si multumim si acelora care ne sunteti cunoscuti si ne ajutati financiar. In situatia in care suntem Singurul care poate rasplati pentru ceea ce d-voastra faceti este Tatal nostru, Domnul Dumnezeu.

Cristiana este inca la spital si asa cum am mai spus nu va putea pleca din spital decat pentru a merge la transplant. Miercuri, 04.05.2011, a fost o zi mai rea pentru Cristiana deoarece aproape toata ziua nu a dorit sa manance nimic. Noi ne-am speriat putin pentru ca este prima data cand fetita noastra face acest lucru, (de obicei stoarce tot ce prinde). Nu stim inca care a fost motivul pentru cele intamplate dar suntem multumitori Domnului si ne bucuram ca ieri, joi, si-a revenit si se pare ca a recuperat si pentru ziua de miercuri. Sper ca astazi sau maine sa ii pot vizita si eu, deoarece din cauza unei racelii nu i-am putut vizita timp de doua saptamani.

Va multumim din nou pentru toata sustinerea si pentru rugaciunile pe care le faceti pentru noi! Rugati-va alaturi de noi pentru sanatatea Cristianei si pentru un raspuns pozitiv si cat mai rapid din partea Ministerului Sanatatii, privind aprobarea urgenta a finantarii tratamentului Cristianei prin transplant hepatic!

vineri, 29 aprilie 2011

Situatia financiara - update!


Cu privire la situatia financiara si demersurile pe care trebuie sa le facem pentru a fi acceptati la tratament la Clinica din Bruxelles situatia este urmatoarea: Am reusit sa luam legatura cu aceasta pentru a cere anumite detalii cu privire la pret si procedura de admitere la tratament. Unul din lucrurile care ne-a socat este faptul ca in aproximativ 5 anii pretul pentru un transplant hepatic a crescut de la aproximativ 85.000 Euro la 125.000 Euro (acest pret l-am primit intr-o scrisoare oficiala de la persoana care se ocupa cu partea financiara a unui transplant hepatic in aceasta Clinica). Apoi se pare ca aceasta suma (sau cel putin o parte din aceasta suma) trebuie platita inainte de a incepe orice consultatie sau tratament in Clinica. Aceasta suma este una colosala avand in vedere potentialul financiar al omului de rand din Romania. Pana in acest moment noi nu dispunem decat de aproximativ 7.500 Euro, bani pe care d-voastra ne-ati ajutat sa ii strangem si va multumim din inima pentru ajutorul pe care ni l-ati acordat pana acum. Totusi aceasta suma este mai putin de 10% din suma de care Cristana are nevoie pentru acest transplant. Deaceea va rog sa continuati sa mediatizati cazul Cristianei in vederea strangerii sumei necesare transplantului. Pe de alta parte avand in vedere faptul ca in aproximativ o luna am reusit sa strangem o parte destul de mica din suma de care avem nevoie (si aceasta suma a crescut de la 85.000 Euro la aproximativ 125.000 Euro), am depus si o cerere de finantare a tratamentului, prin transplant, catre statul roman. Nu stim daca statul roman ne va aproba aceasta cerere si nici care este suma pe care acestia s-ar putea sa ne-o acorde. Insa un lucru il stim sigur, de la alte persoane care au trecut pe aici, si anume ca procesul de aprobare a finantarii poate dura pana la 4 luni. Nu stim cat timp mai poate rezista trupusorul fetitei noastre dar pentru noi ca parinti si avand in vedere starea de sanatate actuala a Cristianei, 4 luni ni se pare mult, prea mult! Luand cunostinta de aceste detalii va indemnam sa fiti mai departe alaturi de noi in rugaciune pentru rezolvarea acestei probleme financiare fara de care Cristiana nu poate incepe tratamentul. Nu stim inca de unde va veni izbavirea pentru Cristiana (pe cine va folosi Dumnezeu pentru a rezolva problema financiara) dar acum stim ca fetita noastra are nevoie urgenta de un transplant hepatic.

miercuri, 27 aprilie 2011

Noutati cu privire la Cristiana!


In primul rand doresc sa imi cer scuze pentru ca din diferite motive pana in acest moment nu am mai reusit sa va scriu detalii cu privire la starea de sanatate a Cristianei.

De o saptamana, Cristiana, impreuna cu Dana se afla la Clinica de Pediatrie II din Cluj fiind sub stricta observatie. La ultimul control pe care Cristiana l-a facut au iesit la iveala anumite complicatii ale cirozei hepatice. In urma unui ecograf, unui RMN, si a unei endoscopii a iesit la iveala urmatoarele: Ciroza hepatica se afla deja intr-o stare destul de avansata, ficatelul ei fiind deja destul de marit. Apoi se pare ca in cavitatea abdominala a Cristianei a aparut lichid din cauza ca ficatelul nu mai functioneaza cum ar trebui. Totusi cea mai mare problema este aparitia unei tromboze la nivelul venei porte si in consecinta a unor varice la nivelul esofagului (varice esofagiene de gradul III) care sunt destul de dezvoltate. Riscul fisurarii acestor varice este foarte mare (acestea se pot rupe in orice moment declansand o masiva hemoragie interna) deaceea Cristiana nu va mai putea parasi Clinica decat atunci cand vom pleca pentru transplant. Alaturi de Cristiana este Dana care o ingrijeste cu dragoste si multa rabdare. Daca aveti ocazia incurajati-o pe Dana. Cu toate ca constientizeaza faptul ca Dumnezeu este suveran peste viata noastra si a Cristianei si ca El este in controlul situatiei prin care noi trecem, (fiind o persoana mai sentimentala, si fiind primele sarbatori petrecute doar cu Cristiana si in spital) uneori ingrijorarea si lacrimile o coplesesc. Va indemnam sa va rugati mai departe alaturi de noi pentru vindecarea Cristianei si pentru rezolvarea tuturor complicatiilor survenite in urma cirozei hepatice. Apoi rugati-va si pentru noi ca si parinti ca sa putem accepta planul pe care il are Dumnezeu cu privire la noi. Va multumim din nou pentru rugaciuni si pentru sprijinul financiar acordat pana acum!

P.S. Poza a fost facuta cu aproximativ o saptamana inainte de a merge la ultimul control in gradina cu flori a bunicilor de la Pojejena!

miercuri, 20 aprilie 2011

Din nou la spital!

Ieri, 19.04.11, am fost din nou la un control al starii de sanatate a Cristianei. Rezultatele analizelor au scos la iveala faptul ca ciroza hepatica este deja instalata si incep sa apara complicatiile acestei ciroze. In urma unui ecograf a iesit la iveala faptul ca corpul Cristianei incepe sa adune lichid in cavitatea abdominala. Pe langa asta se pare ca incep problemele si cu circulatia sangelui. Astazi Cristiana a facut si un RMN iar maine primim rezultatul.
Rugati-va pentru noi si in mod special pentru Cristiana si pentru Dana care au ramas internate din nou in spital. Dana este o persoana care poate duce mult dar incepe si ei sa ii fie greu! Speram sa se rezolve totul cat de curand!
Cu privire la situatia financiara am ajuns la aproximativ 6 783 EURO si cateva promisiuni. Multumim tuturor celor care ne-au ajutat si ne ajuta si va rog spuneti si altor persoane despre situatia in care ne aflam.
Vom reveni cat de curand si cu alte detalii!

joi, 14 aprilie 2011

Un copilas a plecat ,,Acasa"!


Răzvănel a fost unul dintre putinii copilasi cu care Cristiana a petrecut zile si nopti in acelasi salon de spital, impartasind durerea si necazul, boala si medicamentatia. Nu stim daca bebelusii pot comunica intre ei, dar de multe ori Cristiana si Razvanel se uitau unul in ochii altuia ca si cum isi intelegeau durerea si boala pe care o aveau in comun. Nascut cu aproximativ 2 luni inaintea Cristianei, Razvanel a fost, pentru o vreme, coleg de suferinta cu Cristiana. Al treilea copilas al unei familii din Alba, Razvan se pare ca s-a nascut cu atrezie de cai biliare si cu alte probleme ale aparatului respirator. Cu un sistem imunitar slabit (din cauza problemelor de la ficatel) Razvan a luptat si cu o infectie cu Citomegalovirus si alte afectiuni ale cailor respiratorii, acestea din urma biruindu-l. Sambata, 10.04.2011, plamanii lui Razvanel au luptat ultima batalie cu aceasta boala crunta care afecteaza pe rand fiecare organ al corpului uman. Astazi, 14.04.2011, parintii indurerati, au pus in pamant ceea ce este pamant, trupul neinsufletit al lui Razvan. Pentru ei ziua de maine nu va fi mai usoara ci mai dureroasa, deoarece scancetul si ganguritul acestul copilas drag nu se va mai auzi nici acasa, nici la spital. Avand in vedere aceste lucruri as dori sa va indemn la rugaciune pentru parintii, pentru sora si fratiorul lui Razvanel.

Pe de alta parte, marti, 12.04.2011, am fost din nou la un control cu Cristiana la Clinica de Pediatrie II din Cluj. Cu toate ca Razvanel nu mai era acolo (de obicei il gaseam la clinica deoarece boala avansa foarte repede aducand diferite complicatii), am descoperit inca doi copilasi care se pare ca sunt in aceeasi sitiuatia ca si Cristiana (au nevoie urgenta de un transplant hepatic in strainatate): Bozdog Robert si Moldovan Carla Camelia. Cu toate ca anumite persoane mi-au spus ca in situatia de fata ar fi bine sa fim egoisti pentru Cristiana, as dori sa sustinem si pe acesti copilasi si familiile lor in rugaciunile noastre alaturi de Cristiana.

P.S. Cristiana deocamdata are o stare de sanatate ,,stabila dar boala evolueaza". Acum se delecteaza cu sucul de mar si morcov pregatit de bunica ei. De cateva zile are o durere in plus, dar putem spune ca este o durere ,,buna" deoarece ii apare primul dintisor. Multumim acelora care ne sustin in rugaciune si care ne-au ajutat si ne ajuta financiar. Situatia financiara incercam sa o actualizam saptamanal pe pagina ,,situatia financiara" a acestui blog. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca!


luni, 4 aprilie 2011

Cu toti la Biserica!

Astazi am fost cu totii la Biserica. Nu ca am fi noi foarte multi, dar Cristiana si Dana nu au mai fost la biserica de la binecuvantarea Cristianei in 2 ianuarie. Din dorinta de a o feri pe Cristiana de infectii, din cauza frigului de afara, din cauza ca au petrecut multe zile in spital fetele mele nu au putut veni la biserica. Astazi insa, fiind o zi insorita, Dana si-a luat inima in dinti, pe Cristiana intr-o mana si geanta cu diferite ustensile pentru bebelusi in cealalta mana si am mers la biserica. Ne-am inchinat impreuna Aceluia care ne-a purtat de grija pana aici si ne-a binecuvantat cu o fetita asa de minunata. Suntem increzatori ca El ne va purta de grija si in ceea ce trebuie sa facem si mai departe. Oricare ar fi planul Lui il acceptam stiind ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu.

Dana a fost foarte bucuroasa ca a putut sa fie la inchinare cu biserica si sa participe la partasia Cinei Domnului. Cristiana a spus de cateva ori ,,amin” in limba ei si a fost foarte cuminte. Totusi se pare ca cel mai mult ia placut predica rostita de mine deoarece a adormit repede si profund. Va multumin pentru toate rugaciunile inaltate pentru noi astazi si va rugam continuati sa ne sustineti in rugaciune!

miercuri, 30 martie 2011

Cristiana are nevoie de ajutor!

Cristiana, fetita noastra draga, s-a nascut in 13 noiembrie 2010. La doar doua saptamani dupa nastere, Cristiana a avut o hemoragie la nivelul bontului ombilical. Cu ocazia investigatiilor facute in spital am descoperit faptul ca Cristiana are gradul de coagulare a sangelui foarte scazut (in acel moment fiind chiar 0) din cauza unor probleme la ficatelul ei. Mergand la Cluj pentru mai multe investigatii am descoperit si faptul ca fetita noastra are hiperbilirubinemie, colestaza hepatica importanta si peste acestea o infectie cu Citomegalovirus. Apoi in urma a alte zeci de analize, ecografii, radiografii, R.M.N si o biopsie hepatica chirurgicala diagnosticul pentru Cristiana a fost urmatorul: COLESTAZA NEONATALA SEVERA CU EVOLUTIE SPRE CIROZA BILIARA. HEPATITA CU CITOMEGALOVIRUS. POSIBIL COLESTAZA INTRAHEPATICA FAMILIARA DE TIP III.Singura optiune curativa pentru Cristiana este un transplant hepatic, efectuat cat mai repede, inaintea degradarii semnificative a functiilor hepatice si instalarea complicatiilor cirozei hepatice. Deoarece in Romania acest transplant se face doar la copii peste un an sau peste 10 Kg, Cristiana are nevoie de un transplant hepatic in strainatate. Domnii doctori care se ocupa de cazul nostru (cu multa dragoste si dedicare) ne-au recomandat Clinica Saint-Luc din Belgia, Bruxelles, insa costurile pentru o astfel de operatie sunt exagerat de mari. Costurile pentru transplant se ridica undeva la 85.000-87.000 EURO fara costurile de transport, cazare pentru insotitor, medicamente post-operatorii si alte necesitati. Aceasta suma trebuie intai livrata in contul Clinicii iar apoi se face o programare pentru transplant.

Avand in vedere faptul ca starea de sanatate a Cristianei se agraveaza pe zi ce trece cerem ajutorul d-voastra in primul rand in rugaciune, stiind ca rugaciunea poate aduce rezolvare la ceea ce banii nu pot rezolva. Apoi cerem ajutorul d-voastra in mediatizarea cazului nostru in scopul strangerii fondurilor necesare transplantului hepatic.

In scopul strangerii de fonduri pentru transplantul hepatic am deschis cont la Banca Transilvania:

Titular: VERDET BENIAMIN

Swift: BTRLRO 22

Cont EURO:

RO19BTRL00504201168433XX

Cont USD:

RO53BTRL00502201168433XX

Cont RON:

RO70BTRL00501201168433XX

Contact:

Verdet Daniela si Beniamin

0766443355, 0728161233, 0762052852

Blog: http://cristianaverdet.blogspot.com/

e-mail: VerdetBeni@gmail.com

Multumesc pentru dragoste, ajutor si intelegere!

Biopsia hepatica\Tratament


In luna februarie si martie a acestui an dupa cateva saptamani de spital (5 mai exact), zeci de analize, ecografi, radiografi si in urma unei biopsii chirurgicale am ajuns la urmatorul diagnostic: COLESTAZA NEONATALA SEVERA CU EVOLUTIE SPRE CIROZA BILIARA. HEPATITA CU CITOMEGALOVIRUS. POSIBIL COLESTAZA INTRAHEPATICA FAMILIARA DE TIP III. Cu toate ca acest diagnostic nu este unul foarte clar se pare ca singura optiune curativa pentru ea este transplantul de ficat, ,,efectuat cat mai repede, inaintea degradarii semnificative a functiilor hepatice si instalarea complicatiilor cirozei hepatice". Acest transplant nu se face in tara pentru copiii care au sub un an sau sub 10 kg, ceea ce necesita un transplant in strainatate. Domnii doctori din Cluj care se ocupa de Cristiana (cu foarte multa dragoste si dedicare) ne-au recomandat Clinica Saint-Luc din Belgia, Bruxelles. Costurile pentru aceast transplant sunt exagerat de mari cu toate ca este una din cele mai ieftine din Europa, 85.000 EURO fiind doar pentru costurile pentru transplantul propriu-zis. In acest pret nu sunt incluse costurile pentru transport, cazare, mancare, medicamente si alte necesitati.

Inca un control de sanatate!


Marti, 29.03.2011, am fost din nou la Clinica de Pediatrie II din Cluj pentru un control al evolutiei bolii. Rezultatele analizelor nu au fost deloc incurajatoare. Bilirubina a crescut cu 3 procente in doar doua saptamani, ajungand la 10.94 mg\dl. GamaGT si transaminazele au crescut si ele iar albumina a scazut sub pragul valorilor normale. In urma acestor analize, Cristianei i-au fost administrate Albumina umana si vitamina K, in plus fata de terapia cu Ursofalk si hepatoprotectoare. Singura veste buna este faptul ca fetita noastra inca mai pune in greutate.
Inca o data ni s-a spus ca singurul diagnostic pentru Cristiana este un transplant hepatic in strainatate, efectuat cat mai repede.

sâmbătă, 26 martie 2011

Primele investigatii!


Mergand la Cluj pentru mai multe investigatii am descoperit faptul ca fetita noastra are bilirubina si transaminazele crescute. Am urmat apoi un tratament de aproximativ o luna iar la un control ulterior Cristiana a fost gasita avand si o infectie cu Citomegalovirus. Pentru ca acesta infectie sa ajunga in stare latenta domnii doctori au facut toate demersurile pentru a face un tratament cu ganciclovir (Cymeven). Totusi intr-un act divin acest tratament nu a fost urmat deoarece spitalul nu a putut comanda medicamentul. Spun ,,act divin" deoarece acest tratament cu toate ca ar fi ajutat impotriva Citomegalovirusului, ar fi avut efecte adverse asupra ficatelui care era deja destul de afectat (in acel moment nu stiam in ce stare era ficatelul ei) . Am continuat tratamentul pe care il luasem si pana in acel moment si se pare ca dupa 5 saptamani de tratament Citomegalovirusul a intrat in stare latenta. (aceasta infectie nu va disparea niciodata).
Uitandu-ma astazi la cele intamplate pot spune cu toata taria ca Dumnezeu este suveran si este in controlul situatie noastre. Daca el nu ar fi intervenit in acele momente situatia noastra ar fi fost si mai grava. Mai mult decat atat, stim ca Dumnezeu ne-a adus in aceasta situatie si isi desfasoara planul pe care il are cu noi. Atata timp cat planul Sau este in desfasurare multe lucruri nu le vom intelege, nu le vom agrea, dar cand totul se va finaliza vom fi uimiti de puterea, suveranitatea si purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Darul lui Dumnezeu pentru noi!


Cristiana s-a nascut in 13 noiembrie 2010 sambata dupa-masa la ora 18.15, in Maternitatea din Oradea avand 3,500 kg. Nasterea a decurs normal iar cand am vazut-o pentru prima data am multumit lui Dumnezeu ca am primit o fetita frumoasa si intrega. Dupa patru zile la maternitate am ajuns acasa. La 2 saptamani am avut prima aventura cu Cristiana din cauza unei sangerari indelungate la nivelul bontului ombilical. Mergand de urgenta la spital am descoperit faptul ca Cristiana are ceva probleme cu gradul de coagulare al sangelui (in momentul in care am ajuns la spital gradul de coagulare era 0). Am fost transferati de la urgenta pe terapie intensiva, apoi la chirurgie. In acele momente doctorii ne-au spus sansele ei de supravetuire sunt foarte destul de mici deoarece deja pierduse foarte mult sange. Prin harul lui Dumnezeu si cu ajutorul Lui, Cristiana a fost anesteziata si apoi cusuta la ombilic ceea ce a dus la oprirea sangerarii. Astfel a inceput viata de spital a Cristianei, iar dupa o saptamana de spitalizare si analize Cristiana a fost suspectata de atrezie a cailor biliare. Doctorii de la Oradea ne-au trimis la Cluj pentru mai multe investigatii.